Au trecut sărbătorile de iarnă. Afară încă mai ninge. E trecut de ora unu şi doi bărbaţi, unul mai gras şi altul slăbuţ, stau în faţa ecranului de la televizor şi privesc, molfăind, un canal erotic. În camera de la etajul nouă arde doar becul din baie, unde periodic, cei doi merg să-şi satisfacă necesităţile fiziologice. La un moment dat, slabul rupe tăcerea, frânge din franzela de pe masă o bucată destul de mare, şi se apucă să întingă anevoios în friptura de miel cu usturoi.
Slabul: M-am săturat şi cred că azi nu mai mănânc nimic.
Grasul: Eu mă duc să încălzesc puţin răciturile şi să mai îmbuc câte ceva, că pe stomacul gol nu pot adormi.
Slabul: Au crescut preţurile de te întuneci şi nu îţi mai poţi permite să cumperi tot ce vrei.
Grasul: Da n-am ce spune, iată tu de exemplu, ce ai putut să-ţi cumperi de mâncare pentru sărbătorile de iarnă ?
Slabul: Ei, nu prea multe, două picioare de porc, trei găini, trei kile de carne de miel, vreo două kilograme de carne de vită, brânză, un borcan de smântână de la babe, făină de păpuşoi aveam de la mama şi cam atât că restul se mai găsea pe acasă.
Grasul: E clar. Da eu am cumpărat un purceluş viu, că în carnea asta de porc de la magazine nu prea am încredere, trei găini, carne de oaie, un kilogram de macră de vită, ficat de porc, vreo trei pachete de costiţe, gâturi de găini şi cam atât.
Slabul: Şi ai cheltuit mult ?
Grasul: Nici nu prea vreau să-mi aduc aminte.

După vreo 30 de secunde de tăcere, grasul îşi aduce răcitura de la bucătărie şi începe a mânca din nou.

Sunt multe chestii care mă enervează în microbuzele din capitală, însă cel mai mult mă enervează modul în care călătorii chişinăuieni achită taxele pentru călătorie. Eram azi în microbuz aşezat pe scaunul de la margine, pe la mijlocul microbuzului. În microbuz mai erau doi oameni, care erau aşezaţi pe scaunele din faţă, iar în spatele meu nu era nimeni. La un moment dat în bicrobuz intră o rusoaică de vreo 30 de ani, care, cum a intrat a tras o privire de “conquiztador” prin tot microbuzul şi mergând alene prin salon, s-a îndreptat spre scaunele libere din spate. Cred că e clar ce a urmat. Şi-a scos banii din (nu ştiu de unde ) şi bătându-mă uşurel pe umărul drept, mi-a sugerat “PEREDAITE PJALUSTA”. În viziunea respectivei doamne, eu trebuia să mă ridic de pe scaun să merg până la şofer, să-i transmi banii, să aştept restul şi să-i returnez banii doamnei. Din fericire sau din păcate, eu nu am făcut ceea ce considera doamna necesar să fac, ci pur şi simplu m-am mutat pe scaunul de la fereastră. Au urmat căteva replici gen: “Kakie stali mujiki v naşe vremea” însă evenimentul s-a consumat şi prima dată în viaţă m-am simţit liber într-un microbuz din Chişinău.

Ce-ar fi să merg azi să mă distrez undeva ??? Dar unde ??? Nu cred că ar fi bine să-mi deranjez pilotul la 4 dimineaţa… Deşi, o plimbare până în Chile nu m-ar deranja… Chile… E frumos acolo, e calduţ, e bine, aerul curat de munte m-ar ajuta să evadez din cotidianul greu şi dubios din Chişinău !!!
- Alo, Iacob ???
– Da şeful !!!
– În 15 minute să fii l aAeroport !!!
– Exact în 15 minute voi fi acolo !!! Privesc la măturătorii din stradă cum culeg frunzele multe şi ruginite de pe trotuare, nu se satură de atâta curăţenie oare ??? E prea greu pentru mine să mă uit la ei cum muncesc… Vreau în Chile.. vreau mai repede în Chile !!!
Totuşi e greu în Moldova !!!

De ce oare e atât de cald afară ??? Nu pot înţelege câtă răbdare are muncitorul de pe câmp să lucreze la 17 grade celsius. E prea cald, mă sufoc !!! Mi se deshidratează pielea de pe piciore şi mai am de finisat masajul. Poate nu va veni maseura la timp, poate va întârzia un pic !!! Am obosit să aştept atât de mult, aceste trei minute au trecut ca vântul !!! Vreau să mănânc ceva, mii foame. Vreau o pizza, nu am mai mâncat pizza de 25 de ani. Să-l sun pe Fabrizzio din Sicilia, să îmi pregătească o pizza cumsecade. Sau să nu-l mai chinui p ebietul om să bată drumul tocmai până la Chişinău ? Nu. Îl sun. Totuşi e greu în ţara mea, e foarte greu !!!

…Mă trezesc dimineaţa în patul moale ca pana lebedei. Din fereastră îmi bate soarele cald al dimineţei virgine şi ridicându-mă din pat, îmi mângâi piciorele de gresia strălucitoare, de culoare roz. Îmi spăl grijile patriotice de pe faţă şi merg să mănânc. Gust din mierea dulce şi din “icrele multicolore”, beau sucul  nici rece nici cald de mango şi fug spre poarta căsuţei mele “multinivelată”, unde mă aşteaptă şoferul să mă ducă la serviciu. Este mult de lucru azi… Îmi deschide uşa majordomul leneş şi mă aşez pe bancheta “caretei” de serviciu, un Jaguar Classic de doi ani, adus din Scoţia prin vama rmn. Adorm în drumul spre serviciu, că nu am dormit bine noaptea m-au deranjat bătăile din aripi ale unui fluture din grădina din spatel ecasei. Mă gândesc la oameni… Cât de greu trăieşte bătrânica de la sat… Mă doare, dar voi trece şi peste asta…

- (La ieşirea din “caretă”, îl întâmpină pe “patriot”doi poliţişti de gardă şi exclamă) Bună ziua, domnule Preşedinte !!!